Dumitru Ţeicu, Geografia ecleziastică a Banatului medieval, Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj-Napoca, 2007, 264 p.

Reconstituirea geografiei ecleziastice a Banatului are drept borne temporale de referinţă începutul secolului al XI-lea, când Banatul a fost treptat integrat în structurile politice şi administrative ale Regatului arpadian maghiar, şi mijlocul secolului al XVI-lea, momentul cuceririi şi transformării spaţiului în provincie otomană. Consistenţa volumului este oferită de repertoriul mănăstirilor medievale, şi capitolul consacrat bisericilor medievale. Sursele documentare papale, cele diplomatice medievale coroborate cu documentaţia arheologică acumulată au oferit suportul întregirilor privitoare la geografia ecleziastică a unei provincii de frontieră din Evul Mediu. Discursul istoriografic relevă încă din debutul lucrării câteva chestiuni specifice unei provincii multiculturale şi multiconfesionale, situate la o interferenţă a influenţei bisericii bizantine în jurul Anului O Mie cu biserica catolică. Problema mănăstirilor ortodoxe din Banat aduce în discuţie influenţele bisericii ortodoxe sârbeşti în spaţiul de la nordul Dunării. Evoluţia peisajului geografiei ecleziastice bănăţene relevă acumulările şi pierderile catastrofale în domeniul monumentelor, deopotrivă catolice şi ortodoxe, în amurgul Evului Mediu şi în zorii epocii moderne într-o provincie de frontieră.